This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
VIA AILooking for an interpreter?
Remoto by ProZ.com connects you with an identity-verified interpreter by video or phone in about 60 seconds — 300+ languages, on demand or booked ahead.
Try Remoto »
Langues de travail :
anglais vers roumain roumain vers anglais français vers roumain
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
Affiliations
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
anglais vers roumain: THE “ULTIMATE ISSUE” –RECOMMENDATIONS General field: Droit / Brevets
Texte source - anglais THE “ULTIMATE ISSUE” –RECOMMENDATIONS
CURRENT PRACTICES AND GUIDELINES
Recent research (Bow & Quinnell, 2002) indicates that most child custody reports include recommendations regarding physical custody (92%), legal custody (85%), and visitation (81%), and many others also recommend psychotherapy for parents (64%) or children (40%).
Both judges and attorneys want the input of these recommendations, which they see as one of the most valuable parts of the reports (Bow & Quinnell, 2004; Poythress, 1981; Stahl, 2005).
Professional guidelines support the provision of recommendations as long as they are based on verified information that is carefully incorporated into clinical inferences and impressions (AAPL, 1995; APA-med, 1988) and custody evaluators explain the version of the best interests standard that they are using (APA, 1994).
Despite these accepted practices, recommendations have recently been the subject of heated controversy among forensic psychology scholars. Let’s examine the central elements of this controversy and then consider how to write reports that are sensitive to these issues.
ARGUMENTS AGAINST RECOMMENDATIONS
Insufficient Scientific Information
Several renowned forensic psychologists have argued that there is not enough sound behavioral science research that is relevant to custody evaluations and decisions (e.g. Melton et al., 1997; Schepard, 2005; Tippins & Wittmann, 2005a). That is, the evaluator cannot point to research that indicates how the children in a given custody case would fare under a specific parenting plan. These writers argue that without such research as a basis, the evaluator should not offer any recommendations about custody arrangements or other aspects of the ultimate legal issue.
Behavioral Science Information is not Applicable
Other psychologists have argued that even though there is now a substantial body of research related to child development and divorce, this research is not directly applicable to child custody disputes. These writers point out that “best interests” is a social, legal, and moral construct rather than a psychological one. Thus a custody evaluator cannot offer a professional or expert opinion about a child’s best interests because this is outside the realm of the evaluator’s area of psychological expertise (Gould & Martindale, 2005; Melton et al., 1997; Tippins & Wittmann, 2005a).
Recommendations Usurp Judicial Authority
A number of writers have also argued that when evaluators offer opinions about custody they are acting as de facto judges and hence invading judicial responsibility (Rotman, 2005; Schepard, 2005; Tippins & Wittmann, 2005a). According to this argument, evaluators should provide information about the parents and children that has a clear bearing on custody, but respond to any direct questions about their recommendations by saying that only the judge can make those decisions (Melton et al., 1997).
ARGUMENTS FOR RECOMMENDATIONS
Sufficient Research Information
Other equally renowned forensic psychologists maintain that there is plenty of solid behavioral science research that is relevant and crucial to making child custody decisions (e.g. Kelly & Johnston, 2005; Stahl, 2005). Most of the research was designed to assess the impact of separation and divorce on children’s adjustment rather than to test predictive statements about custody and access plans. Despite its original purpose, however, the research has also provided a lot of information about specific factors associated with risk and resiliency in children following divorce, including the impact of:
× Parental mental health problems such as depression, anxiety,substance abuse, and personality disorders
× Characteristics of parenting such as warmth, emotional support, adequate supervision, authoritative discipline, and age-appropriate expectations
× Emotional attachment processes, loss of relationships, and the quality of long-term parent-child relationships
× Educational encouragement, academic functioning, and educational attainment of the parents
× Characteristics of parenting plans such as access frequency, shared physical custody, and overnight visits for young children
× Children’s resistance to visitation, children’s views of visitation, and parental encouragement of estrangement and alienation from the non-residential parent.
× Parental conflict, common couple violence, and domestic violence
× Re-marriage and re-partnering
The research on these issues will be discussed in the appropriate chapters of this volume.
Group Data vs. Individual Predictions
We must also keep in mind that social science research always involves comparing one group against another. Simply knowing what group a person belongs to does not predict to their individual characteristics. For instance, it is well-established that smoking causes lung cancer. Knowing this does not permit us to predict whether a given smoker will develop lung cancer, however, although it does allow us to say that the smoker probably has a greater chance of developing lung cancer than does his or her non-smoking sibling when matched for other variables.
Grisso (2005) is referring to the group nature of empirical data when he notes that no research will ever provide prediction in individual cases. He goes on to say that custody recommendations should always be based on scientific theories that are supported by research because “ethical practice does not require empirical proof that a particular child will not thrive if left in the custody of a particular parent. It requires a sound, empirically validated theory to explain the logic on which one’s opinion is based (p. 227).”
Psychological and Forensic Training
The complexity of the issues surrounding recommendations has lead others (e.g. Stahl, 2005) to emphasize the need for custody evaluators to have extensive training in order to:
× Understand the psychological needs of all family members,
× Think abstractly and conceptually, and then apply those concepts to the individual family,
× Apply the literature on how to conduct a comprehensive child custody evaluation.
Kelly and Johnston (2005) make a related point when they note that it would be dangerous to the child and the family to leave judges to “make the final decision without any input from custody evaluators or others about what is considered to be ‘in the best interests of the child.’ In the face of this vague legal mandate, judges are even less qualified in training and experience than are mental health professionals to address this question without undue influence of their personal biases. (p. 237).”
Impartiality vs. Advocacy
In considering the controversy surrounding the “ultimate issue,” it is important to remember that court-appointed child custody evaluators have a different role than do other expert witnesses because these custody evaluators are not chosen by, nor do they advocate for, one party in a custody suit (Bala, 2005). For this reason, child custody evaluators are best able to understand the family dynamics from a neutral, impartial position that helps everyone stay focused on the psychological needs of the child (Stahl, 2005).
Recommendations vs. Decisions
When a child custody evaluator offers a recommendation or conclusion about a psychological issue related to custody, they are expressing a professional opinion or recommendation; they are not seeking to make a decision. The judge must make the decision, and should only use the evaluator’s recommendation as a starting point (Stahl, 2005). This view is similar to the Australian model where the evaluator can express an opinion on an ultimate issue but the judge’s decision is based on a combination of expert opinion and judicial fact-finding (Dessau, 2005).
Another way to look at the difference between recommendations and decisions is to distinguish between (a) an “ultimate factual issue” and (b) an “ultimate legal issue” about which the trier of fact must reach a decision. Custody evaluators are charged with reporting psychological “facts” related to the “best psychological interests of the child and not to the best interests of the child. The latter concept includes psychological factors, but also includes factors not within a psychologist’s sphere of expertise and therefore not to be considered in a psychologist’s evaluation” (Gould & Martindale, 2005, p. 255).
SUMMARY: HOW TO PROCEED
In arguing against offering recommendations, Tippins and Wittmann (2005a, p. 194) delineate the following four levels of clinical data and inferences in custody evaluations (See examples in Box 25).
1 Level I. What the clinician observes.
Level II. What the clinician concludes about the psychology of a parent, child, or family.
Level III. What the psychologist concludes about the implications of Level II conclusions for custody-specific variables.
Level IV. The psychologist’s conclusions about the custody-related “shoulds” in the matter 2
Child custody evaluators are appointed to gather and present information to the court. For maximum benefit, that information should be presented in a clear, concise manner that is easily understood by professionals whose training is outside the area of mental health. This means that most of the report should focus on Level I observations. Experienced clinical evaluators in psychiatric emergency rooms report Level I observations before going on to state Level II diagnostic conclusions. Consider the following two statements in a psychiatric intake report:
Level I:
Over the past month Mr. Jones has lost interest in most daily activities, experienced decreased appetite, lost ten pounds, had difficulty waking up after a full night’s sleep, and experienced intrusive thoughts of harming himself by driving off the road or jumping in front of a subway train.
Level II:
Mr. Jones has become increasingly depressed over the past month and is experiencing passive suicidal ideation.
Although both of these statements are clear, Level I provides more detailed information for clinicians reading the record later on. These details enable the reader to assess the accuracy of the diagnosis derived from this information and form their own conclusions about the diagnosis. This is similar to the situation of a judge or other person reading the report of a child custody evaluation: the observable facts (Level I) need to be described clearly enough for the reader to evaluate the clinical inferences (Level II) which are then used to derive conclusions about custody-specific variables (Level III).
As Chapter 14 will explain, the report of a child custody evaluation should be written with an ascending level of detail and abstract analysis.3 The Level I observations should be reported in the subsections on each person in the report, the Level II clinical inferences should be reported in the Summary section about each person, and the Level III analyses should be reported in the Conclusions section at the end of the report. If custody recommendations are offered, they should be put in a separate section following the Conclusions section. Empirical research and theories should be described and referenced briefly, with perhaps one footnote to direct the reader to further discussion of that issue.4
Notes
1. Although the levels in Box 25 are based on the concepts presented in Tippins and Wittmann, 2005a, the examples themselves are drawn from my own clinical and forensic experience. In an actual evaluation, much more information would be needed to draw a custody-related conclusion. The information in Box 25 is limited for illustrative purposes.
THE ULTIMATE ISSUE • 115
2. The four levels of inference suggested by Tippins and Wittmann (2005a, p. 194) are similar to the “increments in opinion formation” proposed by Melton and his colleagues as applied to assessing whether a defendant meets the legal test of insanity. Melton et al. describe these as, “1. Application of meaning to a behavioral image (e.g. ‘wringing hands’); 2. Perception of general mental state (e.g. ‘appeared anxious’); 3. Formulation of general mental state [in theoretical terms] (e.g. ‘His anxiety during the interview was consistent with a general obsession with pleasing others’); 4. Diagnosis (e.g. ‘His behavior and his reported history are consistent with a generalized anxiety disorder’); 5. Relationship of formulation or diagnosis to legally relevant behavior (e.g. ‘At the time of the offense, his anxiety was so overwhelming that he failed to consider the consequences of his behavior’); 6. Elements of the ultimate legal issue (e.g. ‘Although he was too anxious at the time of the offense to reflect he knew the nature and consequences ’); 7. Ultimate legal issue (e.g. ‘He was sane at the time of the offense’)” (Melton et al.,
1997, p. 17).
3. This approach is similar to that of Heilbrun, who recommends that the evaluator focus on describing “the data, reasoning, and conclusions about an individual’s relevant capacities.” (2001, p. 225). Heilbrun points out that even if the evaluator goes on to express the conclusion in terms of the ultimate issue, the detailed information will be available to the court.
4. In the child custody report, it is sufficient to cite an overview of the research such as that offered in the present volume. For an example of such a citation, see the bottom of Box 25. The evaluator should be prepared to discuss some of the central research studies during cross examination, however.
Cercetări recente (Bow şi Quinnell, 2002) indică faptul că majoritatea rapoartelor privind custodia copilului includ recomandări cu privire la custodia fizică (92%), custodia juridică (85%) şi vizite (81%) şi multe altele, de asemenea, care recomandă psihoterapia pentru părinţi (64%) sau copii (40%) .
Atât judecătorii cât şi avocaţii doresc intrările acestor recomandări, pe care le văd ca fiind una din cele mai importante părţi ale rapoartelor ( Bow şi Quinnell, 2004; Poythress, 1981; Stahl, 2005).
Orientările profesionale sprijină furnizarea de recomandări, atâta timp cât acestea se bazează pe informaţii care sunt cu atenţie integrate în concluzii şi impresii clinice ( AAPL, 1995; APA-med, 1988), iar evaluatorii custodiei explică versiunea celui mai bun standard pe care aceştia îl folosesc (APA, 1994).
În ciuda acestor practici acceptate, recomandările au fost recent subiectul unor controverse aprinse între savanţii psihologiei medico-legale.Să examinăm elementele principale ale acestei controverse şi apoi să luăm în considerare modul în care se scriu rapoartele, cu sensibilitate la aceste probleme.
ARGUMENTE ÎMPOTRIVA RECOMANDĂRILOR
Informaţii ştiinţifice insuficiente
Mai mulţi psihologi medico-legali renumiţi susţin că nu există cercetări suficiente în domeniul ştiinţei privind comportamentul în funcţie de sunet, care să fie relevante pentru evaluările şi deciziile cu privire la custodie (de exemplu: Melton et al., 1997;Schepard, 2005; Tippins & Wittmann, 2005a).Adică, evaluatorul nu poate arăta spre cercetări care să indice modul în care se vor descurca copiii dintr-un caz de custodie dat fără un plan parental specific.Aceşti scriitori susţin că fără o astfel de cercetare ca bază, evaluatorul nu trebuie să ofere recomandări cu privire la aranjamentele de custodie sau alte aspecte legate de rezultatul final juridic.
Informaţiile cu privire la ştiinţa comportamentului nu sunt aplicabile
Mulţi psihologi susţin că deşi acum există un cuprins substanţial de cercetare legat de dezvoltarea copilului şi de divorţ, această cercetare nu este aplicabilă litiigiilor de custodie a copilului.Aceşti scriitori arată faptul că „cel mai bun interes” reprezintă mai degrabă un concept social,juridic şi moral decât unu psihologic.Astfel, un evaluator de custodie nu poate oferi o părere de profesionist sau expert despre cel mai bun interes al copilului, deoarece este în afara domeniului de expertiză psihologică al evaluatorului (Gould & Martindale, 2005; Melton et al., 1997;Tippins & Wittmann, 2005a).
Recomandările uzurpă autoritatea judiciară
Un număr de scriitori susţin, de asemenea, că atunci când evaluatorii îşi dau cu păreri în privinţa custodiei se comportă, de fapt, ca judecători şi, prin urmare, invadează responsabilitatea judiciară (Rotman, 2005; Schepard, 2005;Tippins & Wittman, 2005a ).Conform acestui argument, evaluatorii trebuie să furnizeze informaţii, despre părinţi şi copii, care ţin absolut de custodie, dar răspund la orice întrebări directe cu privire la recomandările acestora spunând că numai judecătorii pot lua aceste decizii (Melton et al., 1997).
ARGUMENTE PENTRU RECOMANDĂRI
Informaţii suficiente referitoare la cercetare
Alţi psihologi medico-legali la fel de renumiţi susţin că există o mulţime de cercetări continue cu privire la ştiinţa comportamentului, care sunt relevante şi cruciale în luarea deciziilor cu privire la custodie (de exemplu: Kelly & Johnstion, 2005; Stahl, 2005 ).
Majoritatea cercetărilor au fost mai degrabă concepute să evalueze impactul pe care îl are separarea sau divorţul în adaptarea copiilor decât să testeze declaraţiile predictive cu privire la planurile de custodie şi de acces. Cu toate acestea, în ciuda scopului său iniţial, cercetările au furnizat, de asemenea, o mulţime de informaţii despre factorii specifici asociaţi cu riscul şi rezistenţa copiilor în urma divorţului, inclusiv impactul asupra:
× Problemelor de sănătate mintală la părinţi, cum ar fi depresia, anxietatea, abuzul de medicamente şi tulburările de personalitate;
× Caracteristicilor părinţilor, precum afectuozitatea, sprijinul emoţional, supravegherea adecvată, instruirea autoritară, aşteptările corespunzătoare vârstei;
× Proceselor de ataşament emoţional, pierderii relaţiilor şi calităţii pe termen lung a relaţiilor părinte-copil;
× Încurajării educaţionale, performanţei academice şi nivelului de educaţie al părinţilor;
× Caracteristicilor planurilor parentale, cum ar fi frecvenţa accesului, custodia fizică comună şi vizitele peste noapte pentru copii mici;
× Împotrivirii copiilor la vizite, punctul de vedere al copiilor despre vizite şi încurajarea parentală de înstrăinare şi îndepărtare de părintele nerezident;
× Conflictului parental, frecvenţei violenţei în cuplu şi violenţei domestice;
× Recăsătoria şi reasocierea;
Cercetările cu privire la aceste aspecte vor fi discutate în capitolele corespunzătoare din acest volum.
Gruparea datelor vs. Predicţiile individuale
Trebuie să avem în vedere, de asemenea, faptul că cercetările sociale implică întotdeauna compararea unei grupări împotriva alteia. Ştiind pur şi simplu din ce grupare face parte o persoană, nu prezice caracteristicile caracteristicile lor individuale.De exemplu, se ştie bine că fumatul provoacă cancer pulmonar.Ştiind acest lucru nu putem prezice dacă un fumător dat va dezvolta cancer pulmonar, cu toate acestea, deşi putem spune că fumătorul are probabil o şansă mai mare de a dezvolta cancer pulmonar decât are fratele nefumător sau sora nefumătoare cu alte variabile.Grisso (2005) se referă la natura grupării de date empirice atunci când menţionează că nicio cercetare nu va oferi vreodată vreo predicţie în cazurile individuale.El continuă spunând că recomandările în privinţa custodiei trebuie să se bazeze întotdeauna pe teorii ştiinţifice care sunt confirmate de cercetări , deoarece „practica etică nu are nevoie de dovada empirică cum că un anumit copil nu o va duce bine dacă este lăsat în custodia unui anumit părinte.Este nevoie de o teorie de sunet empiric validată pentru a explica logica pe care se bazează opinia cuiva (pag. 227).”
Pregătirea psihologică şi medico-legală
Complexitatea problemelor legate de recomandări i-a făcut pe ceilalţi (de exemplu: Stahl, 2005 ) să sublinieze nevoia evaluatorilor de custodie de a avea o pregătire vastă pentru:
× Înţelegerea nevoilor psihologice tuturor membrilor familiei;
× Gândirea abstractă şi conceptuală şi apoi aplicarea acestor concepte familiei individuale;
× Aplicarea literaturii de specialitate cu privire la modul de desfăşurare a unei evaluări complete a custodiei copilului.
Kelly şi Johnston (2005) realizează un punct aferent atunci când constată faptul că este periculos pentru copil şi familie să lase judecătorii „să ia decizia finală fără date de la evaluatorii custodiei sau alte persoane despre ceea ce este considerat a fi 'cel mai bun interes al copilului'. În faţa acestui mandat juridic neclar, judecătorii sunt chiar mai puţin calificaţi în pregătire şi experienţă decât profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale de a adresa această întrebare fără să influenţeze în mod nejustificat prejudecăţile personale.(pag. 237).”
Imparţialitate vs. apărare
Având în vedere controversa creată în jurul „ rezultatului final” este important să ne amintim că evaluatorii custodiei numiţi de către instanţă au un rol diferit decât alţi martori experţi, deoarece aceşti evaluatori ai custodiei nu sunt aleşi, nici nu apără vreo parte în procesul de custodie (Bala, 2005). Din acest motiv, evaluatorii custodiei copilului sunt cei mai în măsură să înţeleagă dinamica familiei dintr-o poziţie neutră, imparţială care ajută ca toată lumea să rămână concentrată pe nevoile psihologice ale copilului (Stahl, 2005).
Recomandări vs. decizii
Când un evaluator de custodie oferă o recomandare sau concluzie cu privire la o problemă psihologică referitoare la custodie, acestea exprimă un aviz profesional sau o recomandare şi nu caută să ia o decizie.
Judecătorul trebuie să ia decizia şi trebuie să utilizeze recomandarea evaluatorului doar ca un punct de plecare (Stahl, 2005).Acest punct de vedere este asemănător cu modelul australian în care evaluatorul poate să-şi exprime o părere privind rezultatul final, dar decizia judecătorului se bazează pe o îmbinare a expertizei judiciare şi constatării faptelor (Dessau, 2005).O altă metodă de a vedea diferenţa dintre recomandări şi decizii este aceea de a distinge între (a) „situaţie de fapt” şi (b) „situaţie de drept” în care judecătorul de fapt trebuie să ajungă la o decizie.Evaluatorii custodiei sunt acuzaţi de raportarea „faptelor” psihologice referitoare la „cele mai bune interese psihologice ale copilului şi nu la cel mai bun interes al copilului.Ultimul concept include factori psihologici, dar include, de asemenea, şi factori care nu intră în domeniul de expertiză al unui psiholog şi, prin urmare, nu trebuie luaţi în considerare în evaluare psihologică” ( Gould & Martindale, 2005, pag. 255).
REZUMAT: CUM SE PROCEDEAZĂ
În discuţiile împotriva oferirii recomandărilor, Tippins şi Wittman (2005a, pag.194) au stabilit următoarele patru nivele de date clinice şi inferenţe evaluările de custodie (A se vedea exemplele din Caseta 25).
1 Nivelul I. Observaţiile clinicianului.
Nivelul II.Concluziile psihologice ale clinicianului despre părinte, copil sau familie.
Nivelul III. Concluziile psihologului referitoare la implicaţiile concluziilor Nivelului II pentru variabilele specifice ale custodiei.
Nivelul IV. Concluziile psihologului în legătură cu
„obligaţiile ” în discuţie referitoare la custodie
2
Caseta 25. Nivelele datelor clinice şi inferenţele în evaluări-Exemple de scriere a unui raport
♦ Nivelul I – Observaţii
• Cu toate că Susan a rămas aproape de tatăl ei pe parcursul acestor observaţii tată/copil ale evaluatorului, educatorul a spus că Susan întreabă de tatăl ei, dar plânge atunci când acesta o ia în braţe când vine după ea, după- amiaza.În timpul unui interviu separat cu evaluatorul, Susan l-a omis pe tatăl său dintr-un desen cu familia, iar când a fost întrebată, aceasta a spus că „drăguţ”, dar„cam rău”.Psihoterapeutul copilului a spus că Susan tânjeşte să petreacă mai mult timp cu tatăl său, dar îi este frică de acesta.
• D-l Smith a stabilit limite clare cu Susan pe parcursul sesiunii de examinare, dar i-a spus ce jucărie să folosească şi cum se se joace cu fiecare din ele.Când Susan a atins un suport de hârtii de pe biroul evaluatorului, d-l Smith a ţipat, „Treci aici!”, iar Susan a început să plângă şi d-l Smith a tras-o deoparte.
• D-l Smith a avut o stare de nervozitate pe parcursul observaţiilor mamă/copil aranjându-i hainele şi spunându-i sa nu atingă nimic fără să întrebe mai întâi. Cu toate acestea, d-l Smith i-a dat voie lui Susan să îşi aleagă jucăriile şi s-a jucat cu Susan într-un manieră caldă, neplictisitoare, cooperativă.
♦ Nivelul II- Inferenţe referitoare la psihologia membrilor familiei
• Ataşamentul lui Susan faţă de tatăl ei pare a fi destul de ambivalent, deoarece se agaţă de el în situaţii neobişnuite şi tânjeşte să petreacă mai mult timp cu acesta, dar îi este frică de acesta şi îl respinge în situaţiile familiare, îl descrie în termeni contradictorii şi nu pare să-l perceapă ca parte din familia principală.
• Stilul parental al d-lui Smith este foarte autoritar: prea dominant cu lipsă de afectivitate, afecţiune şi sensibilitate.D-l Smith este aspru în ceea ce priveşte disciplina şi strict în ceea ce priveşte stabilirea limitelor.Această impresie a fost confirmată din discuţiile cu educatoarea lui Susan şi psihoterapeutul copilului.
• Stilul parental al d-lui Smith este autoritar: echilibrarea afectivităţii şi controlului prin afecţiune, sensibilitate la sentimentele copilului stabilire a limitelor adecvată.Această impresie a fost confirmată din discuţiile cu educatoarea lui Susan şi psihoterapeutul copilului.
Caseta 25
♦ Nivelul III- Implicaţiile inferenţelor de psihologie pentru variabilele specifice custodiei
• Stilul parental al d-lui Smith este un factor de risc în ceea ce priveşte custodia paternă .Cercetările arată că stilul autoritar al d-lui Smith este deseori asociat cu furie, anxietate excesivă şi comportament urât al copilului.*Acest lucru reprezintă o problemă oarecum îngrijorătoare, deoarece Susan are o istorie în lovitul şi muşcatul altor copii din grădiniţă.
• Stilul parental al d-lui Smith reprezintă un avantaj pentru custodia maternă.Cercetările arată că stilul autoritar al d-lui Smith favorizează încrederea reciprocă şi oferă consistenţă liniştitoare.S-a constatat că, copiii cu părinţi autoritari şi divorţaţi sunt cei mai responsabili din punct de vedere social, mai puţin tulburaţi şi cu cele mai mari realizări.*
♦ Nivelul IV- Recomandări despre custodie şi alte chestiuni referitoare la acesta
• Nici unul din părinţi nu sunt dispuşi să împartă fie custodie juridică, fie fizică şi informaţiile cu privire la relaţia maritală indică că părinţii nu sunt capabili să coopereze.Dată fiind situaţia, Susan ar trebui să locuiască cu mama, deoarece (a) are un ataşament ambivalent faţă de tatăl ei, (b) iar stilul parental al mamei este mult mai propice pentru o acomodare pozitivă din punct de vedere emoţional, social şi academic decât în cazul stilului parental al tatălui.
* Includeţi o referinţă scurtă, cum ar fi „Aceste cercetări sunt rezumate şi criticate în ghidul Rohrbaugh, J.B. (2008).Un ghid cuprinzător referitor la evaluările custodiei: Perspective de sănătate mintală şi juridice.Springer, New York. ”
Evaluatorii de custodie a copilului sunt numiţi pentru a strânge şi prezenta informaţii instanţei de judecată.Pentru un beneficiu maxim, aceste informaţii trebuie prezentate într-o manieră clară, concisă, care este uşor înţeleasă de către profesionişti a căror formare este în afara domeniului de sănătate mintală.Aceasta înseamnă că majoritatea rapoartelor trebuie să se concentreze pe Nivelul I : Observaţii. Evaluatorii cu experienţă în camere urgenţe psihiatrie prezintă Nivelul I: Observaţii înainte de a continua cu declararea Nivelului II : Concluzii cu privire la diagnostic.
Luaţi în considerare următoarele două afirmaţii dintr-un raport psihiatric:
Nivelul I :
În ultimele luni d-l Jones şi-a pierdut interesul în majoritatea activităţilor de zi cu zi, a suferit o scădere a apetitului, a pierdut 4,5 kilograme, a avut dificultăţi în a se trezi după o noapte normală de somn şi a avut gânduri de a-şi face rău prin producerea unui accident cu maşina sau aruncatul în faţa trenului.
Nivelul II :
D-l Jones a devenit destul de depresiv în ultimele luni şi se confruntă cu gânduri suicidare pasive.Deşi ambele declaraţii sunt clare, Nivelul I oferă mai multe informaţii detaliate pentru ca clinicienii să citească înregistrările mai târziu. Aceste detalii permit cititorului să evalueze acurateţea diagnosticului provenit de la aceste informaţii şi să formeze propriile concluzii cu privire la diagnostic.Acest lucru este similar cu situaţia în care un judecător sau o altă persoană citeşte raportul unei evaluări de custodie a copilului: faptele observabile (Nivelul I) trebuie descrise într-o manieră suficient de clară pentru ca cititorul să evalueze inferenţele clinice (Nivelul II), care sunt apoi utilizate pentru deducerea concluziilor cu privire la variabilele specifice custodiei (Nivelul III).Aşa cum este explicat în Capitolul 14, raportul de evaluare a custodiei copilului trebuie scris la un nivel ascendent în ceea ce priveşte detaliile şi analiza abtractă.
3 Nivelul I: Observaţii ar trebui să fie raportat la subsecţiunile despre fiecare persoană din raport, Nivelul II: Inferenţe clinice ar trebui raportat la secţiunea Rezumat despre fiecare persoană, iar Nivelul III: Analiză ar trebui raportat la secţiunea Concluzii de la sfârşitul raportului. Dacă se oferă recomandări cu privire la custodie , acestea trebuie puse într-o secţiune separată după secţiunea Concluzii.Cercetările empirice şi teoriile trebuie descrise şi documentate poate printr-o notă de subsol care să direcţioneze cititorul să dezbată în continuare această chestiune.
4
Note:
1.Cu toate că nivele din Caseta 25 se bazează pe conceptele prezentate de către Tippins şi Wittman, 2005a, însuşi exemplele sunt trase din experienţa mea clinică şi medico-legală.În evaluările reale ar fi nevoie de mult mai multe informaţii pentru a trage o concluzie referitoare la custodie.Informaţiile din Caseta 25 se limitează la scopuri ilustrative.
REZULTATUL FINAL
2. Cele 4 nivele sugerate de Tippins şi Wittman (2005a, pag.194) sunt asemănătoare cu „paşii în formarea unei opinei” propuşi de Melton şi colegii acestuia, aplicate pentru a stabili dacă un inculpat este nebun. Melton et al. descrie aceste ca „1.Aplicarea unui sens la o imagine comportamentală (de ex. ‛frecarea mâinilor’);2.Percepţia stării mentale generale (de ex. ‛prezenţa anxietăţii’);3. Formularea stării mentale generale [în termeni teoretici ] (de ex. ‛Anxietatea din timpul interviului a fost compatibilă cu o obsesie generală în a mulţumi pe
ceilalţi ’); 4.Diagnosticul (de ex. ‛Comportamentul şi trecutul său sunt în concordanţă cu o tulburare de anxietate
generalizată ’); 5. Raportul de formulare sau diagnosticare a unui comportament relevant din punct de vedere legal (de ex.‛La momentul infracţiunii anxietatea acestuia a fost atât de copleşitoare încât acesta nu a reuşit să ia în considerare consecinţele comportamentului său’); 6. Elemente ale situaţiei de drept (de ex. ‛Deşi era prea nerăbdător la momentul săvârşirii infracţiunii pentru a se mai gândi că ştie natura şi concecinţele’); 7.Situaţia de drept (de ex.‛Era întreg la minte în momentul săvârşirii infracţiunii ’)” (Melton et al., 1997, pag.17).
3.Această abordare este similară cu cea a lui Heilbrun, care recomandă ca evaluatorul să pună accentul pe descrierea „datelor,raţionamentului şi concluziilor cu privire la capacităţile relevante ale unei persoane.” (2001, pag.225). Heilbrun subliniază fapul că, deşi evaluatorul ajunge să exprime concluzia din punct de vedere al rezultatului final, informaţiile detaliate vor fi disponibile în instanţa de judecată.
4. În raportul de custodie a copilului este suficientă menţionarea unei imagini de ansamblu a cercetărilor, cum ar fi cea oferită în prezentul volum.
Pentru un exemplu al unei astfel de referinţă , vedeţi subsolul Casetei 25. Cu toate acestea, evaluatorul trebuie să fie pregătit pentru a discuta unele lucrări principale ale cercetărilor din timpul anchetei.
More
Less
Études de traduction
Bachelor's degree - Politehnica University of Timisoara, Faculty of Communication Sciences, Translation and Interpretation
Portefeuille